„Cei doi mari inamici ai fericirii sunt durerea și plictiseala“ – Arthur Schopenhauer

Termenul de plictiseală este unul polisemantic. Plictiseala poate fi caracterizată de lipsă de satisfacție, dezinteres, lipsa unui angajament, incapacitate de focus, etc.

Plictiseala este o provocare a lumii moderne, foarte des întâlnită încă din copilăria timpurie. Deși de cele mai multe ori este văzută ca fiind un comportament negativ, lipsit de sens, plictiseala ascunde în spate un potential uriaș de generare de stimuli noi, de soluții creative. Deși nu face parte din categoria emoțiilor de bază, aceasta poate fi asociată cu emoții precum furie, tristețe, dezgust.

Fiind socotită o sursă de nefericire în viața copilului, tindem să intrăm foarte repede în rolul de salvator, făcând tot ce ne stă în putință să îi scăpăm de această stare. Ajungem astfel, de foarte multe ori, la suprastimularea copilului, care, pe termen lung, îi va obișnui să fugă de propriile emoții, de reflectări și timp cu sine.

Cum arată plictiseala la adulți sau adolescenți?

O emoție puternică, negativă, de tristețe sau dezamăgire, ajunge să provoace un puternic disconfort. A sta cu emoția, a accepta-o și a o depăși este calea sănătoasă pentru fiecare dintre noi. Însă, pe moment, poate fi privită ca fiind calea cea mai grea. A fi conștient de propria emoție și a o accepta așa cum vine, este un proces lung de autoreglare emoțională.

Calea ușoară, în schimb, este suprimarea emoției, prin distorsiune sau distragere. Numeroase elemente, precum rețelele de socializare, serialele, ne ajută, foarte ușor, să intrăm în lumea virtuală, unde pare că nu avem de-a face cu emoțiile noastre.

Autoreglarea emoțională

Autoreglarea emoțională este un obiectiv important și necesar pentru anii de grădiniță. Alături de adult, atât părinte cât și educator, copiii învață alfabetul emotional și descoperă soluții de autogestionare emoțională.
Această competență, de autoreglare emoțională, este necesară în vederea trecerii la etapa următoare din parcursul educational.

Ce putem face, așadar, noi, părinții, atunci când avem de-a face cu un copil care se plictisește des? Ideal ar fi să nu încercăm să rezolvăm acea plictiseală. Discuțiile cu copilul, legat de emoțiile pe care le simte, ar trebui să fie primul pas. Oare ce a stârnit acea plictiseală? Ce simțea în momentul respectiv? Să fi fost vorba de o activitate provocatoare? Să fi fost un joc cu prea multe reguli? Plictiseala ne ajută și pe noi părinții să aflăm care le sunt provocările, sau temerile copiiilor noștri, pentru a-I putea sprijini în direcția în care au nevoie.

Ce beneficii aduce plictiseala?

• Poate îmbunătăți sănătatea mintală: activitățile de peste zi sunt deseori stimulante pentru copil. În momentele de plictiseala, creierul copilului ia o pauză, intrând într-o stare de relaxare. Momentele de liniște, departe de bombardamentul informational, ajută la calmarea anxietății și la găsirea echilibrului emotional
• Poate spori creativitatea: sarcinile plictisitoare fac mintea să rătăcească. Este o oportunitate pentru reflecție, având astfel posibilitatea de a găsi soluții noi, creative, la anumite frământări
• Motivează căutarea noutății: în absența ei, se spune că oamenii nu ar mai gusta aventura. Ea este o motivație spre scopuri și proiecte noi