Efectul ecranelor în copilăria timpurie

Doar să îmi beau cafeaua liniștită!”, “Decât să îmi întoarcă casa, mai bine stă cuminte și se uită la desene!“, “Asta e lumea în care trăim, nu îi putem ține departe de asta

Sunt doar câteva motive pe care mulți dintre noi le spunem atunci când alegem conștient să ne lăsăm copiii în fața ecranelor. Însă ce înseamnă cu adevărat lumea ecranelor ca mediu de experiență pentru copii:

◆ Privare de contact emoțional cu oamenii din jur
◆ Privare de stimulare prin dialog
◆ Privare de experiențe senzoriale
◆ Modificarea structurilor neuronale: abilitățile mentale care rămân nefolosite în timpul vizionării își vor pierde, în timp, potențialitatea.

Ce efect are asupra cortexului?

De foarte multe ori, atunci când avem de-a face cu un copilaș agitat, agresiv, printre primele întrebări pe care le punem este: „Cât timp își petrece la ecrane?„. Explicația pentru această întrebare vine din transformările pe care acest obicei îl poate avea asupra cortexului prefrontal, aflat în deplină perioadă de dezvoltare.

Cortexul prefrontal are un rol foarte important în gestionarea comportamentelor copiilor, iar modificarea acestuia ar interveni peste rolurile sale foarte importante:

Evaluarea consecințelor propriilor acțiuni
Control al impulsurilor – copilașii devin agitați, agresivi
◆ Face diferența dintre bine și rău
◆ Rol important în învățarea regulilor
◆ Dezvoltarea empatiei

Par lucruri destul de grave, și așa pot ajunge să fie, dacă nu reușim să respectăm cu rigurozitate un program bine stabilit pentru copii. Tot mai mulți dintre noi, părinții, ajungem în situația în care nu reușim să înțelegem comportamentele copiilor noștri, iar soluțiile date de specialiști par să nu funcționeze acasă.

Sunt perfect de acord cu voi că nu îi putem ține în bula noastră departe de orice ecrane și interacțiune media. Însă depinde mult de noi de când începem să optăm pentru aceste obiceiuri și în ce intervale. Chiar și video-urile cu scop educative sunt la fel de dăunătoare, mesajul intrând în mintea copilului fără o structură logică. Învățarea este una artificială și nu stimulează învățarea conștientă.

Ce recomandă specialiștii

Recomandările specialiștilor la nivel international cu privire la timpul maxim petrecut la ecrane de către copii sunt următoarele:

Sub 2 ani (de preferat 3) – fără nici un fel de ecran
2-5 ani – sub 1 oră pe zi
5 – 18 ani – sub 2 ore pe zi

E de menționat că aceste recomandări sunt făcute pentru copiii aflați în echilibru emotional, care nu se confruntă cu perioade de anxietate, agresivitate, dezechilibru emotional.

Deoarece sunt foarte multe informații legate de pericolul imens pe care îl poate aduce folosirea ecranelor, vă invit să urmăriți un scurt video realizat de Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului, în parteneriat cu doamna doctor pediatru Ana Ștefănescu:


Nu uitați, suntem cu toții în această luptă a timpului petrecut la ecrane. Important e să ne menținem informați și să nu ignorăm semnalele de alarmă venite din partea specialiștilor.